joi, 10 decembrie 2009

Fii binecuvantata, Maia-Rut!


Duminica-06.12.2009- am avut bucuria sa o ducem pe Maia la binecuvantare. La ora 10.30 am ajuns la Biserica si imediat a inceput programul. Au avut copiii un scurt program si apoi a fost o prezentare cu pozele ei . In timpul prezentarii Maia a inceput sa se agite, ii era putin foame. A luat-o Marcel in brate ca sa o linisteasca. Au mai fost cateva cantari pentru ea apoi a urmat o scurta predica. Mesajul pe care fr. pastor l-a avut a fost despre rolul tatalui in familie :)


 "Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le:
"Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi:
Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească Maia-Rut!
Domnul să facă să lumineze faţa Lui peste Maia-Rut şi să Se îndure de Maia-Rut!
Domnul să-Şi înalţe faţa peste tine Maia-Rut şi să-i dea pacea! "
Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta ". Num 6:22-27

Acesta a fost binecuvantarea pe care fr. pastor Titus Jurca a rostit-o pentru Maia. Dupa ce a citit aceste cuvinte eu si Marcel am ingenuncheat si ne-am rugat pentru ea apoi s-a rugat si fr. pastor.

Cand o tineam in brate si se uitau cei din Biserica la noi eram asa de mandra ca sunt mama ei :) m-am simitit onorata si mi-am dorit ca intr-o zi si ea la randul ei sa fie mandra ca e fiica mea.

Iti multumim Doamne ca ne-ai daruit o fetita asa de cuminte, frumoasa si sanatoasa si te rugam de acum sa sadesti in ea dragoste pentru Tine. Vrem sa fie o fetita care sa te iubeasca din toata inima ei si sa se puna in slujba Ta.

Un comentariu:

  1. Şi eu vă doresc binecuvîntare tuturor şi acum în mod special pentru Maia-Rut!
    Cu dragoste,
    Mitruţ

    RăspundețiȘtergere