...o zi speciala, ziua in care s-a nascut Maia-Rut. Acum spun: "ziua in care s-a nascut Maia", inainte spuneam: "ziua in care o sa nasc" :) O zi de care m-am temut si totodata o zi care am asteptat-o foarte mult. M-am dus cu teama la spital, la Resita, impreuna cu mama, mama-soacra si Marcel. Desi nu am aratat lucrul acesta, imi era frica; frica de spital, frica de durere, frica de orice... M-am prezentat la spital la ora 8 AM cu buletinul si bagajul, gata pentru internare...dupa ce au facut actele ne-a dus cu liftul la etaj, pe ei i-a scos pe o parte si pe mine pe alta a liftului, eu eram la maternitate, ei pe coridor :( Cel mai rau lucru cand iti este rau sau teama e sa fii printre straini...dar asta e trebuia sa fiu tare. Oricum nu eram singura, aveam pe Cineva care era cu mine si care imi dadea putere. Totul a fost cum nu se poate mai bine. Cand esti in mana lui Dumnezeu nimic rau nu ti se poate intampla. Fiindca era control nu a putut dl doctor sa ne provoace nasterea si a trebuit sa mai asteptam. In timpul asta m-am imprietenit cu celelalte fete care erau acolo. Tot trimisa de Domnul a fost si o sora care era infirmiera la sala de travaliu si care ii cunostea pe parintii mei. Ea m-a sfatuit sa imi fac si anestezie peridurala. La ora 12:10 mi-au pus perfuzia. Imediat au aparut si durerile, niste dureri ingrozitoare care tineau parca cu anii, in realitate durau cam un minut apoi aveam vreo 30 secunde timp sa trag aer si sa ma pregatesc din nou de durere. Asta a durat pana la ora 14:40 cand mi-a pus anestezia. Nu m-a durut deloc anestezia in schimb pozitia era tare incomoda, cu spatele arcuit, simteam ca mi se rupe coloana. Dar dupa anestezie totul a fost altfel, nu mai aveam dureri si la ora 15:15 am nascut.
Nu imi venea sa cred ca ghemotocul care plangea e fetita mea...A MEA!!! Oau, era asa de frumoasa. Dupa ce i-a taiat buricul si a curatat nasucul si gurita au dat-o pe mana pediatrului care a examinat-o si i-a dat nota 10 :) Chiar este o fetita de nota 10 (scuzati-mi mandria) :) Au cantarit-o si au masurat-o. Avea 3150gr, 50cm, circumferinta craniana 33 si circumferinta abdominala tot 33. Dupa ce controlul s-a incheiat mi-a pus-o un pic in brate si i-am dat un pupic pe obraz apoi a dus-o sa ii faca baita.
Eram asa de fericita, nu imi venea sa cred ca totul a trecut si ca totul e bine. M-au pus acolo pe un pat si l-a lasat un pic pe Marcel sa vina la mine. Sunt niste momente care nu se pot descrie in cuvinte. Sunt sentimente care nu se pot intelege daca nu au fost traite. Pe langa bucuria care o aveam a fost deosebit sa il vad pe Marcel atat de incantat si de entuziasmat.
Dupa ce au vazut-o si ei pe Maia, mi-au adus bagajele si au plecat acasa. Imi era un pic greu, nu eram obisnuita sa stau singura. Am mai fost doar o data internata in spital, o noapte, acum insa trebuia sa stau singura o saptamana. Ma cam ingrozea gandul. Prima persoana pe care am sunat-o a fost tata, mi-au dat lacrimile in timp ce ii povesteam de Maia. Dupa ce am vorbit cu tata m-am simtit mai bine, m-a incurajat si mi-a dat putere. Avea dreptate, trece repede si vin acasa. Seara pe la 7 m-au dus in salon, eram singura deocamdata dar urma sa mai aduca o fata cu cezariana. Nu dupa mult timp au adus-o si pe ea. Cand am vazut ce dureri avea si ce greu ii era i-am multumit lui Dumnezeu ca am putut sa nasc natural.
El a lucrat intr-un mod minunat, asa de bine m-am inteles cu ea si timpul a trecut repede. L-am simitit pe Dumnezeu atat de aproape de mine in zilele alea. Inainte sa plec acasa mai era un hop de trecut: sa imi scoata atele. Asta trebuia sa o faca o asistenta, insa ele erau reci si stiam ca nu le va pasa ca mie imi este frica. M-am rugat ca totul sa fie bine. Domnul a facut ca in ziua cand trebuia sa imi scoata atele sa vina o alta asistenta tanara care nu a mai fost zilele trecute. A fost asa draguta si m-a incurajat si mi-a explicat ce face si parca nici nu am simtit durerea.
E asa de bine sa fii in Mana Tatalui.
Doamne Isuse iti multumesc ca ai fost cu mine atunci si iti multumesc ca esti in fiecare zi alaturi de mine!
